Biletul Zilei din 25 noiembrie e format din două evenimente, vine din oferta Superbet și are o cotă totală de 2,87.
Mai jos, cele două evenimente alese.
1. Anglia – SUA
2. Qatar – Senegal
Mai jos, argumentările pentru Biletul zilei din 25 noiembrie
Anglia – SUA – Total goluri Anglia - peste 1,5
– (Anglia marchează peste 1,5 goluri)
Anglia este o forță a fotbalului mondial, o formație care a trăit multe dezamăgiri, mereu începe fiecare turneu final ca o favorită, în istorie câștigând o singură dată Campionatul Mondial, în 1966, pe teren propriu, iar de alte 2 ori au ajuns în semifinale, ultima dată chiar la ultimul turneu final, în Rusia 2018.
SUA este o formație care are un lot valoros, iar generația actuală este considerată una din cele mai bune din istorie, toți suporterii așteptând o performanță istorică la turneul final din Qatar.
Anglia și-a demonstrat forța în partida cu Iran. Sigur, adversarul a fost unul modest, însă jocul englezilor a impresionat pe toți. Chiar dacă în etapa a doua naționala adversă e una mult mai solidă, credem că Harry Kane & compania pot marca și de această dată cel puțin două goluri.
Qatar – Senegal – victorie Senegal
Qatarezii nu au mai fost prezenți la un Campionat Mondial până la actualul, unde a reușit să se califice din postura de țară gazdă. Qatar reprezintă echipa care a avut cea mai slabă prestație în prima etapă. Pe aceeași treaptă, poate, cu Iranul, care a avut însă un adversar mult mai puternic, Anglia.
Este a treia oară în istorie când Senegal va participa la o Cupă Mondială. Ultima apariție a fost chiar cea de la ediția anterioară, organizată de către Rusia. „Leii din Teranga” nu au reușit să treacă de faza grupelor. Acum, cu toate că au pierdut primul meci din fața Olandei, șansele de calificare rămân încă în joc, dacă vor reuși să se impună în fața Qatarului, în seara de vineri
Personal, văd un chiar un VALUE Bet în cota celor de la Senegal. Qatarezii sunt modești, în timp ce senegalezii vin din campionatele de top. Chiar și fără vedeta Mane, Senegal ar trebui să se impună fără prea mari emoții în fața reprezentativei gazdă!