Un meci interesant pe care-l trecem în revistă e derby-ul orașului Cluj, U Cluj vs CFR Cluj, din cadrul rundei cu numărul 14, ultima din turul de sezon al Superligii. Meciul e programat duminică, 23 octombrie, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 21:00.
Mai multe detalii de la derby-ul U Cluj vs CFR Cluj, dar și ponturile pe care le-am gândit, în cele de mai jos.
Ponturi pariuri U Cluj vs CFR Cluj
Cele două formații s-au întâlnit și în urmă cu două zile, în Cupa României, tot pe Cluj Arena. Dacă meciul de joi a fost „mai puțin important” pentru campioana României, disputa de duminică va fi tratată și cu mai multă atenție de către trupa lui Dan Petrescu.
CFR Cluj, la egal miza se returnează (DNB 2) cotă 1,47 (Superbet)
CFR a condus în disputa de joi, când Dan Petrescu a trimis o garnitură formată din multe rezerve. Acum Bursucul va începe meciul cu cel mai bun 11 și ne așteptăm să vedem o nouă victorie a campioanei României. Suntem precauți și vom miza pe DNB 2, cu banii returnați la egal!
Interval goluri 1-3 (se marchează minim 1 gol, maxim 3) cota 1,38 (Casa Pariurilor)
Suntem de părere că și meciul din campionat va avea puține reușite. Poate chiar mai puține decât partida din Cupă. În aceste condiții, suntem încrezători că reușite se vor încadra în intervalul indicat.
Analiză meci U Cluj vs CFR Cluj
Până la meciul din Cupă, cele două formații nu se mai întâlniseră de mai bine de 7 ani, din sezonul 2014/2015, ultimul al studenților înainte de retrogradare. Ultimul meci direct, de pe 10 aprilie 2015 a însemnat și ultima victorie a șepcilor roșii în fața marii rivale.
U Cluj
U Cluj are probleme cu evitarea retrogradării în acest sezon. „Studenții” sunt în acest moment pe locul 14, cu doar 14 puncte. Echipa antrenată de Eugen Neagoe are nevoie de un rezultat pozitiv în derby-ul U Cluj vs CFR Cluj, de duminică.
Cel mai recent meci al Universității Cluj s-a jucat în deplasare, la Ovidiu, contra Farului Constanța. „Marinarii” au dominat categoric meciul și au câștigat cu 2-0. Pitu și Artean au fost marcatorii actualului lider al campionatului.
Un rezultat excelent pe care l-a obținut formația antrenată de Eugen Neagoe a fost împotriva lui Hermannstadt. „Studenții” au făcut un meci bun pe Cluj Arena și au câștigat la final cu 1-0. Briceag a înscris unicul gol al partidei în minutul 83.
De asemenea, U Cluj a mai reușit un rezultat de egalitate în deplasare, la Botoșani, scor 1-1. Roman a deschis scorul pentru gazde în minutul 56, dar Bălan a egalat pentru ardeleni aproape de finalul meciului.
Ultimele 5 meciuri 🔘❌✅🔘✅
Echipa probabilă U Cluj: Iliev – Vlădoiu, Ilie, Ispas, Briceag – Filip, Romario, Bic – Fulop, Bălan, Haita
CFR Cluj
Campioana CFR Cluj traversează o perioadă excelentă atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Dubla victorie contra Slaviei Praga pare să le fi dat „aripi” jucătorilor antrenați de Dan Petrescu. Urmează în Superligă duelul U Cluj vs CFR Cluj, unde oaspeții pleacă cu prima șansă.
În campionat, trupa antrenată de Petrescu a jucat în Gruia împotriva lui Sepsi. La final, „feroviarii”s-au impus cu 2-1. Ciobotariu a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 28. Yuri Matias a egalat pentru CFR în minutul 34, iar golul victoriei a fost adus de Muhar în minutul 84.
În urmă cu două săptămâni CFR Cluj a scos doar o remiză la Arad împotriva celor de la UTA. A fost 1-1 după ce Boateng a înscris în minutul 32, dar Kollinger și-a dat autogol în partea secundă. Echipa antrenată de Petrescu se află pe locul 3 în campionat, cu 25 de puncte după 12 partide disputate.
CFR Cluj merge „ceas” și în Conference League, acolo unde ocupă locul doi după primele patru meciuri, cu 7 puncte. „Feroviarii” au bifat o dublă victorie împotriva Slaviei Praga. CFR a câștigat cu 1-0 în Cehia, iar în Gruia s-a impus cu 2-0. Deac și Yuri au înscris în acel duel.
Meciul din campioanat se anunță cel puțin la fel de greu ca și cel din Cupă, dar feroviarii vor juca de această dată cu prima garnitură. Nu ar fi deloc de mirare să vedem din nou puține reușite în disputa de pe Cluj Arena
Ultimele 5 meciuri: 🔘✅✅🔘✅
Echipa probabilă CFR Cluj: Scuffet – Manea, Kollinger, Yuri, Camora – Boateng, Muhar, Deac – Yeboah, Malele, Petrila